Tag: FPMT Romania

Discursuri Dharma despre abandonarea uciderii, vătămării și consumului

cărnii ființelor simțitoare nevinovate

Geshe Thubten Soepa

Traducere în limba română:

Veronica Sonam Drölma

Garden of Maitreya – Bucharest, Romania

ISSN 3044 – 8972 ISSN L 3044 – 89

Introducere

Venerabilul Kyabje Lama Zopa Rinpoche mi-a cerut să traduc anumite secțiuni din cartea lui Geshe Thubten Soepa despre vegetarianism, intitulată Discursuri Dharma despre abandonarea uciderii, vătămării și consumului cărnii ființelor simțitoare nevinovate, cunoscută sub titlul Melodia sălciilor plecate în vânt, publicată de Biblioteca Sera Jey în anul 2018.

Cartea este adresată în principal comunității monastice și include numeroase dezbateri referitoare la Vinaya și la scripturile Vajrayana. Lama Zopa Rinpoche a indicat că nu este necesară traducerea întregii lucrări; în schimb, traducerea ar trebui să se concentreze asupra secțiunilor relevante pentru comunitatea buddhistă laică. Din acest motiv, părțile care conțin dezbateri specifice Vinaya și Vajrayana au fost omise.

Textul tibetan nu oferă întotdeauna toate referințele și sursele necesare, ceea ce face ca anumite citate și pasaje să nu fie clar delimitate între citate directe și formulări ale autorului. De asemenea, textul tibetan este uneori repetitiv, iar versiunea tradusă a omis aceste repetiții. Numerele din paranteze indică paginile textului tibetan.

Această traducere este una foarte concisă. Cercetări mult mai ample și deosebit de valoroase despre vegetarianism, precum și traduceri ale scrierilor tibetane pe această temă în cadrul buddhismului tibetan, pot fi găsite în lucrările Food of Sinful Demons: Meat, Vegetarianism, and the Limits of Buddhism in Tibet și The Faults of Meat: Tibetan Writings on Vegetarianism.

Gelong Tenzin Namdak

Centrul Buddhist Jamyang Londra

Sakadawa 2025

Biografia lui Geshe Thubten Soepa

Geshe Thubten Soepa s-a născut în Zanskar, India, în anul 1955. Încă din copilărie, el și mama sa au primit sfatul Sanctității Sale Ling Rinpoche și al Sanctității Sale Dilgo Khyentse Rinpoche că ar fi benefic pentru el să intre în viața monastică, iar el a urmat curând această îndrumare.

La vârsta de paisprezece ani, Geshe Soepa și-a început educația Dharma la mănăstirea lui Domo Geshe Rinpoche din Kalimpong, India, unde a studiat ritualurile timp de patru ani. Ulterior, s-a transferat la Mănăstirea Sera Jey din Bylakuppe, India, unde avea să își finalizeze studiile de Geshe douăzeci și unu de ani mai târziu, obținând în anul 1993 cel mai înalt titlu, acela de Geshe Lharampa.

În primii trei ani de activitate ca Geshe, a predat filosofie și gramatică tibetană la mănăstirile Sera Jey și Dzongkar Chode. Ulterior, Geshe Thubten Soepa a primit o solicitare din partea lui Lama Zopa Rinpoche de a preda în Occident. El a acceptat cererea lui Rinpoche și s-a mutat la München, Germania.

Timp de zece ani, a predat neîntrerupt în centrele FPMT din Germania, Austria și Elveția, călătorind totodată în alte centre din Europa pentru a oferi învățături. După perioada petrecută în Europa, următorul deceniu al vieții sale a fost dedicat în principal Americii de Nord, unde a oferit învățături în centrele FPMT din Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii.

Promovarea vegetarianismului și protejarea vieții

Geshe Thubten Soepa a fost profund dedicat promovării vegetarianismului, în special în rândul celor care trăiesc viața monastică. De-a lungul timpului, a scris numeroase cărți și articole despre practica renunțării la consumul de carne, bazându-se pe surse scripturale precum Sutra Lankavatara, Marea Sutra a Norului, Mahaparinirvana Sutra și Sutra Angulimala, pentru a transmite învățăturile lui Buddha.

Prima sa carte s-a intitulat Protejarea vieților ființelor neajutorate: Floarea de lotus Udumbara și este disponibilă în prezent sub formă de carte electronică prin Lama Yeshe Wisdom Archive.

În anul 1996, în timpul vizitei Sanctității Sale Dalai Lama la München, Geshe Soepa a avut ocazia să îi ofere Sanctității Sale un exemplar al acestei cărți. Sanctitatea Sa i-a spus că a citit întreaga lucrare, că a fost foarte mulțumit de text și că l-a încurajat să își continue eforturile în această direcție.

În anii următori, Geshe Soepa a scris patru texte despre vegetarianism, care au fost traduse în cinci limbi și distribuite gratuit. În anul 2012, a publicat un text scurt despre învățăturile Vinaya din Hinayana privind renunțarea monasticilor la consumul de carne.

În timpul inițierii Kalachakra oferite de Sanctitatea Sa Dalai Lama în anul 2017 la Bodhgaya, India, Geshe Soepa s-a întâlnit cu Lama Zopa Rinpoche și i-a oferit acest text scurt. Lama Zopa Rinpoche a fost, de asemenea, foarte mulțumit de scrierea sa.

Geshe Soepa i-a spus lui Rinpoche că intenționa să scrie un nou text pentru a clarifica anumite puncte suplimentare, iar Rinpoche a exprimat dorința ca acest text să fie tradus în limba engleză, astfel încât să poată fi ulterior tradus cu ușurință în mai multe limbi.

Geshe Thubten Soepa a publicat o nouă lucrare în limba tibetană în anul 2018, destinată comunității monastice. Fragmente din această ultimă lucrare sunt incluse în prezentul volum.

Geshe Thubten Soepa a trecut la parinirvana într-un spital din Mysore, India, la data de 2 noiembrie 2022, în urma unui atac de cord.

Citate diverse despre dezavantajele consumului de carne

Dacă cineva întreabă care sunt dezavantajele consumului de carne, acestea sunt numeroase. Cel mai important aspect pentru un practicant buddhist este faptul că mâncatul cărnii poate împiedica practica meditației și poate obstrucționa dezvoltarea iubirii pline de bunătate, a compasiunii și a concentrării necesare pentru realizarea stării non-dualității dintre liniștirea mentală și înțelegerea profundă.

Aceste puncte sunt explicate în diverse sutre și tratate. De exemplu, Sutra Lankavatara afirmă:

Atunci când cineva mănâncă carne, nu poate dobândi realizările mantrelor secrete și ale mantrelor cunoașterii, iar zeii îl vor ignora.

În Etapele meditației, Kamalaśīla afirmă, în contextul bodhicittei:

Practicanții care se angajează în meditația asupra liniștirii mentale și a înțelegerii profunde ar trebui să evite consumul de pește și carne. De asemenea, este important să fie atenți la hrana lor și să se bazeze pe alimente curate și hrănitoare.

Jetsun Milarepa a spus:

Practica disciplinată a renunțării la acțiunile negative este esențială pentru dobândirea experiențelor și realizărilor pe cale.

Mai mult, atunci când ne numim urmași ai lui Buddha, este necesar să generăm renunțare și să abandonăm atașamentul, pentru a putea atinge eliberarea.

Dromtönpa a afirmat:

Nu ar trebui oare să fim neîncetat mișcați de regret atunci când vedem necesitatea plății karmei uciderii, atunci când consumăm carnea și sângele părinților noștri?

Khedrub Je menționează în Explicația celor trei jurăminte:

Atunci când se consumă carne, apare adesea un atașament puternic, orientat spre propriul interes. Acest atașament duce la slăbirea compasiunii și devine un obstacol ce trebuie abandonat. Fie că este vorba despre un călugăr deplin hirotonit, un novice, un rege, un învățător, un conducător al unei comunități sau un laic obișnuit, este recomandabil ca toți să evite consumul de carne.

Marele deținător al tronului, Ratreng Dorje Chang, a spus:

Cei care aspiră să devină mari bodhisattva ar trebui să renunțe la atașamentul față de carne. Atașamentul față de gustul cărnii împiedică practica compasiunii și conduce la degenerarea acesteia.

Jetsun Dragpa Gyaltsen din tradiția Sakya afirmă:

Atunci când se consumă alcool, memoria se deteriorează, de aceea alcoolul trebuie abandonat. Atunci când se consumă carne, compasiunea se diminuează, de aceea consumul de carne trebuie abandonat.

Shabkar a spus:

Rădăcina saṃsārei este creșterea dorinței intense. Esența Dharmei este compasiunea, iar consumul cărnii și sângelui părinților noștri întrerupe dezvoltarea compasiunii; de aceea, mâncatul cărnii are mari dezavantaje.

De asemenea, el a spus:

Pentru a obține carne, nenumărate ființe simțitoare sunt ucise zilnic în această lume, iar viețile lor sunt distruse. Consumul altor tipuri de hrană nu produce o asemenea vătămare.

Și a mai spus:

Cum ar fi dacă cineva ți-ar tăia capul, ți-ar lua esența vieții și ți-ar mânca trupul? Reflectând la propriul corp astfel luat, nu ar trebui să mâncăm carne, deoarece acest lucru provoacă suferință altora.

Ar trebui să luăm acest exemplu profund în inimă și să reflectăm sincer asupra lui. În plus, Sutra Lankavatara afirmă:

Cei care ucid ființe pentru profit și cei care fac comerț cu bunuri pentru a cumpăra carne, purtând karma acestor două rele, vor plânge după moarte.

Acest lucru subliniază consecințele profunde ale acțiunilor care provoacă suferința ființelor simțitoare, un punct esențial pentru practicanții dedicați căii compasiunii și non-violenței.

Consumul de carne ca formă de furt al vieții altora

Marele mahasiddha Drukpa Kunley menționează trei aspecte în legătură cu mâncatul cărnii: furtul, jaful și uciderea.

Și Sutra Aṅgulimāla menționează următoarele în legătură cu aceste puncte:

A lua carnea ființelor ucise este asemenea jafului și smulgerii vieții și trupului ființelor simțitoare. Pe lângă acțiunea uciderii, se creează și karma negativă a furtului, deoarece adevăratul proprietar al trupului unei ființe este exclusiv acea ființă însăși.

O poveste similară se regăsește în viața Bodhisattva Siddhartha, care a salvat viața unei lebede.

Atunci când Devadatta a tras cu săgeata în lebădă, făcând-o să cadă la pământ, Bodhisattva Siddhartha a intervenit pentru a o salva. Devadatta a susținut:

„Lebăda îmi aparține mie; eu am tras cu arcul și săgeata, iar ea a căzut la pământ.”

Ca răspuns, Bodhisattva Siddhartha a spus:

„Lebăda este adevărata proprietară a propriei sale vieți. Cum poți pretinde că îți aparține? Tu ești dușmanul lebedei, pentru că ai rănit-o.”

Într-unul dintre discursurile sale publice, Sanctitatea Sa cel de-al Paisprezecelea Dalai Lama a menționat că, deși avem dreptul de a căuta fericirea și bucuria în viață, nu avem dreptul de a ne urmări propria fericire prin înșelarea altora, prin furt, prin abuz sau prin vătămarea ființelor vii.

Punctele prezentate mai sus arată clar că nimeni nu are dreptul de a lua viața altei ființe în scopul propriei fericiri. Este esențial să reflectăm profund asupra acestor idei și să analizăm dacă luarea vieții altcuiva poate fi considerată o formă de însușire sau furt al existenței sale.

Renunțarea la atașament și dezvoltarea compasiunii

Învățăturile buddhiste pun accent pe nonviolență și pace. O practică esențială pe calea eliberării individuale este renunțarea la atașamentul față de fericirea temporară a existenței ciclice și cultivarea unei autentice atitudini de renunțare.

Ca parte a acestei practici, este important să se renunțe și la dorința pentru consumul de carne.

În Vehiculul Bodhisattva, fundamentul întregii practici este marea compasiune, dorința profundă de a elibera ființele de suferință și de a deveni un refugiu pentru ele. În plus, practicanții cultivă compasiunea intenției speciale și compasiunea exprimată prin Cele Patru Gânduri Nemăsurabile.

Este esențial să înțelegem că compasiunea este însăși esența Dharmei. Consumul cărnii ființelor simțitoare ucise contrazice aceste principii fundamentale ale compasiunii și devine un obstacol în dezvoltarea iubirii pline de bunătate.

Beneficiile evitării consumului de carne

Spre deosebire de animale, ființele umane au libertatea de a alege ce hrană consumă. Unele animale, prin natura condiției lor de naștere, sunt nevoite să vâneze alte ființe pentru a supraviețui. În schimb, oamenii pot menține o stare bună de sănătate și fără consumul de carne, iar diverse studii științifice sugerează chiar existența unor aspecte nesănătoase asociate consumului de carne.

În Aṅgulimāla Sutra, Buddha afirmă:

De-a lungul a nenumărate milioane de vieți, am renunțat la consumul de pește, carne și grăsimea ființelor ucise și i-am încurajat și pe alții să facă la fel. Prin aceasta am dobândit un corp sănătos. De asemenea, în multe dintre acele vieți, am inspirat milioane de ființe, oameni și zei, să purifice nenumărate afecțiuni, ajungând în cele din urmă la un corp lipsit de elaborări.

În această sutră, Buddha explică faptul că a renunțat la consumul de carne și i-a încurajat și pe alții să facă la fel. Prin activități vaste de acest tip, inclusiv prin sprijinirea altora în eliminarea afecțiunilor mentale, Buddha a atins Dharmakaya.

De asemenea, Sutra Lankavatara afirmă:

Atunci când cineva abandonează consumul de carne, voi, brahmani și yoghini, veți dobândi bogăție și înțelepciune.

Această sutră explică faptul că renunțarea la sânge și carne creează karma maturării pentru renașteri superioare, precum cele în caste înalte, și conduce atât la dezvoltarea înțelepciunii, cât și la prosperitate materială. Atunci când se depinde de hrană pură, ființa este protejată de zeitățile bogăției și de protectorii care sprijină practica virtuții.

Deși multe dintre citatele de mai sus se adresează în principal practicanților buddhiști, chiar și cei care nu urmează această cale pot recunoaște suferința animalelor care sunt ucise. Mulți oameni, neputând suporta vederea unei asemenea suferințe, aleg să cultive compasiunea și să renunțe la consumul de carne.

Unii adoptă o alimentație fără carne prin reflectarea asupra karmei negative asociate consumului de carne; alții dezvoltă renunțarea prin recunoașterea defectelor atașamentului față de carne. De asemenea, unii renunță la carne din iubire și compasiune, recunoscând că toate ființele din cele șase tărâmuri au fost, în vieți anterioare, părinții noștri sau ființe foarte apropiate de noi și că toate caută fericirea și lipsa suferinței.

Aceste alegeri reprezintă exemple clare de comportament non-violent și de succes în practicarea non-vătămării.

Principii buddhiste privind evitarea consumului de carne

Pentru practicantul buddhist, motivul principal al renunțării la consumul de carne este faptul că compasiunea reprezintă rădăcina Dharmei. Această compasiune se bazează pe dorința de a elibera ființele simțitoare de suferință, deoarece nu putem suporta să asistăm la durerea lor.

De exemplu, atunci când vedem suferința mamei noastre sau când o mamă își vede copilul în suferință, această durere este greu de îndurat; apare dorința sinceră ca celălalt să fie eliberat de suferință și impulsul de a acționa. Având acest exemplu în minte, ar trebui să reflectăm în mod similar asupra suferinței tuturor ființelor simțitoare și să dorim ca ele să fie eliberate cât mai repede de durere. Ar trebui să gândim cât de minunat ar fi dacă ele ar fi chiar acum libere de suferință.

Pornind de la aceste intenții, este necesar să cultivăm o compasiune puternică și să căutăm atât metoda, cât și înțelepciunea necesare pentru a împlini aceste aspirații. Sprijinindu-ne pe această compasiune, ar trebui să renunțăm la ucidere și să prețuim viața celorlalți.

Așa cum reflectăm asupra suferinței pe care am simți-o dacă cineva ne-ar fura bunurile, folosim această contemplare pentru a abandona furtul. În același mod, ar trebui să reflectăm asupra celorlalte acțiuni non-virtuoase și să depunem efort pentru a le abandona.

Cu cât compasiunea este mai puternică, cu atât dorința de a nu vătăma alte ființe devine mai intensă. Acest principiu se aplică tuturor celor zece acțiuni non-virtuoase, atunci când înțelegem daunele pe care acestea le provoacă.

Prin renunțarea la cele zece acțiuni non-virtuoase, practicăm contrariile lor: protejarea vieții în locul uciderii, generozitatea în locul furtului, disciplina etică în locul comportamentului sexual dăunător, sinceritatea în locul minciunii și așa mai departe.

De aceea, este esențial să depunem efort în practicarea celor zece acțiuni virtuoase și în abandonarea celor zece acțiuni non-virtuoase.

Atunci când compasiunea este autentică, practicile celor zece virtuți devin firești și lipsite de efort. Această compasiune cuprinde Cele Patru Gânduri Nemăsurabile, dorința de a elibera ființele și aspirația de a deveni refugiu și protecție pentru ele.

Când acest tip de compasiune este cultivat, apare o empatie profundă care nu poate tolera suferința altora, împreună cu intenția specială de a ne asuma responsabilitatea pentru alinarea acelei suferințe.

Cu o asemenea stare mentală, practicantul abandonează în mod natural cele zece acțiuni non-virtuoase care dăunează altora și se angajează cu bucurie în cele zece acțiuni virtuoase menite să le aducă beneficii. Astfel, devine limpede că compasiunea este fundamentul Dharmei, care ne învață să nu vătămăm ființele și să lucrăm pentru binele lor.

Consecințele consumului de carne și responsabilitatea karmică

Dacă cineva nu urmează principiile expuse mai sus și alege totuși să mănânce sau să cumpere carnea ființelor simțitoare, atunci compasiunea sa devine la fel de fragilă precum vârful unui fir de păr. Pentru profit, milioane de ființe nevinovate sunt ucise zilnic și lipsite de viață.

Dacă analizăm cu adevărat această situație, suferința lor devine de nesuportat. Cum am putea mânca carne liniștiți, atunci când înțelegem dezavantajele acestui act, fie prin raționament, fie prin experiență personală? Cum putem ignora negativitatea creată atunci când vedem alte ființe cumpărând și consumând carne, sau atunci când noi înșine facem acest lucru?

Sutrele explică limpede că „fiecare acțiune are un rezultat”, iar practica noastră trebuie să fie în armonie cu acest adevăr, precum și cu principiile iubirii pline de bunătate, ale compasiunii și ale bodhicittei.

Atunci când luăm Refugiul în Dharma, ne angajăm totodată să nu vătămăm ființele simțitoare. Este esențial să respectăm acest angajament.

Cei care au primit jurămintele eliberării individuale practică fundamentul moralității prin cele șapte abandonări, care subliniază importanța de a nu provoca vătămare altora. Din acest motiv, ei ar trebui să fie cu atât mai atenți la aceste principii.

Toate ființele simțitoare au fost, de nenumărate ori, mamele noastre și ne-au arătat o mare bunătate. Această înțelegere este fundamentală pentru cultivarea bodhicittei, care presupune prețuirea celorlalți mai presus de sine.

Recunoaștem că toate ființele caută fericirea și doresc să evite suferința. Atunci când practicăm bodhicitta, punem binele celorlalți înaintea propriului nostru bine. Acte precum consumul de carne contrazic direct această practică.

În plus, înțelegem că toate ființele posedă același potențial pentru iluminare. Cum am putea continua să mâncăm carne, știind acest lucru?

Chiar dacă nu ucidem direct ființele nevinovate, contribuim indirect la moartea lor atunci când cumpărăm sau consumăm carne, iar acest lucru duce, de asemenea, la suferința lor. Nenumărate animale cu înfățișare blândă sunt ucise pentru a ne furniza hrană; nu avem dreptul de a le lua viața prin forță.

Este necesar să analizăm cu onestitate dacă este adevărat că, prin consumul de carne, contribuim indirect la uciderea și suferința animalelor.

În capitolul al șaselea din Sutra Lankavatara se afirmă:

Dacă nu ar exista oameni care să cumpere și să consume carne, ar exista foarte puține motive pentru a ucide ființe simțitoare.

Aceste aspecte sunt strâns legate de principiul originii dependente. Dacă nu există cerere, nu există nici producerea acelui rezultat.

Pe lângă karma negativă asociată vătămării ființelor, există și o datorie karmică generată prin luarea vieții altora sau prin consumul cărnii lor, o datorie inutilă, care ar trebui evitată.

Acest lucru este ilustrat prin binecunoscutul exemplu al lui Arya Śāriputra, care, prin clarviziunea sa, a perceput următoarea situație: el mănâncă carnea tatălui său, își lovește mama și își ține dușmanul în brațe. Soția mestecă oasele soțului ei. Evenimentele din saṃsāra sunt triste.

Dromtönpa a spus de asemenea:

Atunci când nu se renunță la atașamentul față de carne și sânge, se ajunge să se consume carnea și sângele părinților, creând neîncetat o datorie a uciderii. Nu ar trebui oare să cultivăm regret?

Învățăturile despre natura de Buddha și motivele profunde pentru a nu consuma carne

În capitolul al șaptelea din Angulimala Sutra, Manjushri îl întreabă pe Buddha:

„De ce Tathagata nu mănâncă carne?”

Buddha răspunde:

„Manjushri, natura tuturor ființelor simțitoare este dharmadhatu. A mânca carne este asemenea consumării dharmadhatu-ului însuși. De aceea, Tathagata nu mănâncă carne.”

Și de asemenea:

„Manjushri, carnea celorlalți este asemenea propriei tale cărni. De aceea, Tathagata nu mănâncă carne.”

Și:

„În ciclul fără început și fără sfârșit al saṃsārei, toate ființele simțitoare au fost, în nenumărate vieți, mamele și surorile tale.”

Și: „Pentru că toate ființele posedă natura de Buddha, Tathagata nu mănâncă carne.”

Dacă acceptăm că nu există nicio diferență între potențialul de Buddha al ființelor simțitoare și cel al lui Buddha, atunci devine limpede că mâncatul cărnii este nepotrivit, așa cum este explicat în sutra de mai sus.

Nu există nicio ființă simțitoare care să nu fi fost, cândva, părintele nostru sau o ființă extrem de apropiată de noi. Prin urmare, este nepotrivit să consumăm carnea lor.

Carnea altora este, în esență, identică cu propria noastră carne; din acest motiv, mâncatul cărnii este impropriu.

Această înțelegere este legată de modul în care prețuim propria noastră viață. Atunci când reflectăm asupra durerii de a avea trupul tăiat și consumat, devine evident că o asemenea experiență este insuportabilă. În mod similar, trebuie să recunoaștem că și pentru ceilalți această suferință este de nesuportat, deoarece și ei își prețuiesc viața.

Prin urmare, aceste raționamente sunt logice și arată limpede că a consuma carnea altora este nepotrivit. Este nedrept să luăm viața altcuiva sau să ne hrănim din trupul său pentru propria noastră fericire, deoarece acest lucru reflectă lipsa compasiunii și a afecțiunii.

Uciderea altora și consumul cărnii lor este asemănător furtului, înseamnă a lua viața fără a avea vreun drept asupra ei.

Marea compasiune, unica Dharma a unui bodhisattva

În Sutra cerută de Sagaramati se afirmă:

Toți bodhisattva împărtășesc o singură Dharma: marea compasiune lipsită de atașament față de plăcerile personale.

Acest text subliniază importanța cultivării unei mari compasiuni și a renunțării la atașamentul față de propria plăcere. El avertizează împotriva unei stări mentale orientate exclusiv spre sine.

Bodhisattva, care întruchipează acest ideal, renunță la interesul personal și dezvoltă dorința de a deveni refugiu pentru ceilalți, deoarece nu poate suporta suferința ființelor. Pentru a cultiva o asemenea compasiune, este necesar să dezvoltăm mai întâi renunțarea față de suferința saṃsārei. Pentru a clarifica orice îndoială legată de necesitatea acestui pas, Sutra Lankavatara afirmă:

Unii ucid pentru a obține bani. Alții cumpără carne din atașament. Ambele acțiuni sunt contrare căii compasiunii și ambele creează fapte negative.

Există persoane care vând carne din dorința de câștig și altele care o cumpără din poftă și atașament. Ambele tipuri de comportament creează karma negativă și împiedică dezvoltarea compasiunii.

În același sens, marele maestru realizat Padmasambhava a spus:

Dacă toate afecțiunile ar fi eliminate, nu ar mai fi nevoie de Dharma. Dacă nu există compasiune, Dharma este putredă la rădăcină. Amintiți-vă că veți experimenta suferința saṃsārei din nou și din nou. Nu amânați practica Dharmei, o, discipoli.

De asemenea, Arya Nagarjuna afirmă în Comentariul asupra bodhicittei:

Prin a aduce beneficii altora, se creează cauzele fericirii.

Prin a-i vătăma pe alții, se creează cauzele suferinței. Pentru a atinge iluminarea, este necesar să depindem de ființele simțitoare.

Maestrul venerabil Shantideva afirmă că cei care au credință ar trebui să recunoască faptul că compasiunea este fundamentul Dharmei. În Calea bodhisattva, el subliniază importanța de a prețui atât pe Jina, cât și ființele simțitoare. El ridică următoarea întrebare:

Dacă îi respecți pe Buddha, dar nu arăți același respect față de ființele simțitoare, cum poți spera să realizezi ceva în Dharma lui Buddha?

Buddha afirmă în Sutra Lonaphala:

A aduce beneficii ființelor simțitoare este asemenea oferirii celei mai înalte ofrande mie.

 A vătăma ființele simțitoare este asemenea vătămării mele în mod grav.

Originea dependentă și potențialul de Buddha

În învățăturile buddhiste se explică faptul că toate fenomenele există în dependență, în conformitate cu principiul originii dependente. Această perspectivă este în deplină armonie cu legea cauzei și a efectului, karma.

Pornind de la această înțelegere, este necesar să ne străduim să evităm vătămarea celorlalte ființe. Practicantul buddhist care urmează idealul bodhisattva practică cele zece perfecțiuni, manifestând iubire plină de bunătate și compasiune prin prețuirea celorlalți mai presus de sine.

Din punctul de vedere al realității ultime, practicantul buddhist acceptă învățătura despre vacuitate și non-sine. Nu se crede într-un creator permanent și independent al lumii sau al ființelor simțitoare. De asemenea, este respinsă ideea unui sine permanent, distinct de agregate.

Noțiunea unui sine autosuficient, existent prin sine și separat de celelalte fenomene, este considerată falsă. Aspectele subtile ale unui sine care pare să existe în mod inerent sunt recunoscute, în ultimă instanță, ca fiind inexistente.

Acest lucru se datorează faptului că fenomenele apar în mod eronat minții noastre. Atunci când apar astfel, tindem să ne atașăm de ele ca și cum ar exista cu adevărat în acest mod. În realitate, ele sunt lipsite de existență inerentă. Cunoașterea validă poate recunoaște această vacuitate și lipsă de existență adevărată.

Toate fenomenele apar în mod greșit conștiinței conceptuale ca fiind stabilite prin propria lor natură. Însă înțelepciunea care înțelege vacuitatea subtilă dezvăluie că lucrurile nu există așa cum apar.

Atunci când această realizare se adâncește într-o non-dualitate pură prin concentrarea stabilă a liniștirii mentale, obiectul, vacuitatea, devine limpede prin meditație. În cele din urmă, poate apărea percepția directă a vacuității, capabilă să elimine treptat atât obstrucțiile afective, cât și pe cele cognitive.

Pe măsură ce practicantul înaintează pe etapele căii spirituale, el se apropie de eliberare și iluminare. Potențialul pentru aceste realizări este explicat clar în scripturi și susținut prin raționamente corecte.

În ultima rotire a roții Dharmei, Buddha a explicat că toate ființele simțitoare posedă Tathagatagarbha, sau potențialul de Buddha. Această sămânță există în toate cele șase tipuri de ființe simțitoare și este, în esență, aceeași în toate.

Fundamentul perspectivei buddhiste se află în înțelegerea originii dependente, care stă la baza practicii nonviolenței. Această practică este esențială deoarece toate ființele posedă potențialul pentru starea de Buddha, iar mințile lor au în mod natural claritate și lumină pură, fără început și fără sfârșit.

Deși această natură nu degenerează niciodată, ființele sunt temporar acoperite de obscurații afective și cognitive, precum mânia și dorința obsesivă. Acestea sunt asociate cu adevărul originii suferinței.

Înlăturarea acestor obscurații constituie adevărul încetării, iar calea care conduce la aceasta este cunoscută drept adevărul căii. Prin meditația asupra acestor căi autentice, ființa poate atinge iluminarea, aducând beneficii atât sieși, cât și celorlalți.

Beneficiile eliberării ființelor de suferință

Lama Tsongkhapa afirmă, în Marea expunere a etapelor căii către iluminare, importanța dobândirii unei renașteri umane prețioase, înzestrată cu numeroase calități favorabile practicii spirituale.

Una dintre cauzele pentru obținerea unei asemenea existențe este practica eliberării vieților ființelor, precum și generozitatea manifestată prin îngrijirea bolnavilor, slujirea celor aflați în suferință și oferirea de medicamente. De asemenea, prin renunțarea la vătămarea ființelor vii, se creează cauzele pentru o viață lungă.

În Sutra celor Patru Așezări Ale Atenției se afirmă:

Fundamentul tuturor Dharmei este viața.

Protejarea vieții reprezintă generozitatea fericirii.

Aceasta este cea mai înaltă formă de generozitate.

Dintre toate formele de moralitate, cea supremă este moralitatea care stabilește renașteri superioare: moralitatea generozității vieții.

Această sutră afirmă clar că abandonarea uciderii este cauza supremă pentru acumularea karmei care conduce la renașteri superioare.

În Mahayana Sutra a celor Zece Întoarceri ale lui Kṣitigarbha se spune:

Abandonarea uciderii

este generozitatea insuflării curajului pentru toate ființele din saṃsāra.

Cel care o practică va fi lăudat în această viață,

va avea un trup frumos și facultăți clare,

va trăi mult timp și va fi protejat de zei,

iar după moarte va obține renașteri superioare, precum cele ale zeilor.

De asemenea, se afirmă că marii bodhisattva care abandonează complet uciderea pentru întreaga lor viață practică generozitatea lipsei de frică pentru toate ființele și dobândesc trupuri ale zeilor și oamenilor, plăcute tuturor. Ei se vor bucura de vieți lungi, lipsite de boală, cu o înfățișare atrăgătoare și condiții favorabile.

Această sutră descrie numeroase beneficii care decurg din abandonarea uciderii și arată că cei care caută fericirea ar trebui să acorde prioritate protejării vieții.

În Sutra care distinge karma sunt menționate următoarele:

Există karma care produce o viață lungă,

aceasta este acțiunea abandonării uciderii,

și îndemnarea altora să nu ucidă.

De asemenea, se explică faptul că generozitatea insuflării curajului trebuie practicată față de ființele aflate în pericol: oameni, vaci, capre, oi, pești, porci, păsări, cerbi și multe altele.

Este important să generăm compasiune față de cei lipsiți de protecție, iubire față de cei bolnavi, față de copii și vârstnici, să oferim hrană și medicamente și să încercăm să oprim conflictele și războaiele.

Scripturile menționează că uciderea unei ființe umane creează o karma negativă extrem de grea, deoarece viața umană este o existență supremă, în care ființa poate practica Dharma, își poate transforma mintea și poate chiar atinge iluminarea.

A lua o astfel de viață înseamnă a distruge o oportunitate extrem de rară. În schimb, salvarea vieții umane aduce beneficii vaste: o viață lungă și renașteri superioare.

În mod similar, există beneficii mari în eliberarea celor închiși pe nedrept sau a celor aflați în suferință. Buddha a subliniat adesea:

Luând propriul corp ca exemplu, nu vătămați pe alții.

Atunci când cineva ne eliberează din captivitate, simțim o bucurie profundă și o recunoștință sinceră. În același mod, atunci când eliberăm o altă ființă lipsită de vină, ea experimentează fericire și ușurare.

Prin eliberarea ființelor de suferință și de pericolul morții, purificăm karma negativă a uciderii și a consumului de carne. Astfel de practici pot fi realizate și în momente de boală, dificultate sau în memoria celor dragi care au trecut din această viață, dedicând meritele în beneficiul lor.

Fie ca virtuțile născute din această lucrare

să strălucească limpede,

să călăuzească spre pace

și să contribuie la alinarea suferinței tuturor ființelor.