Tag Archives: travel

Pământul a ascultat

Leave a comment

Un raport despre Ceremonia de Inaugurare a Pământului Stupei din București – Garden of Maitreya, 14 iunie 2026

În ziua de 14 iunie 2026, sub un cer minunat de iunie, pământul Bucureștiului a primit ceva ce nu mai îmbrățișase niciodată: începutul unei Stupe.

Condusă cu o blândețe și o răbdare minunate de către Geshe Thubten Sherab, Ceremonia de Inaugurare a terenului pe care se va construi Stupa noastre s-a desfășurat în pace și cu deplin succes. Pentru cei prezenți, a fost o ocazie unică… momentul în care un proiect purtat în suflet atâta amar de vreme… a fost așezat, în sfârșit, în pământul de sub picioarele noastre.

Ce este o Ceremonie de Inaugurare a Pământului?

În tradiția buddhistă, începerea construcției unui obiect sacru nu este, pur și simplu, un moment important al unui proiect. Este o secvență ritualică completă; este un act de devoțiune. Înainte de a mișca o singură piatră, pământul însuși trebuie… consultat.

Tărâmul pe care îl locuim nu este pustiu. Conform înțelegerii buddhiste, fiecare loc este sălaș pentru ființe nevăzute de ochii obișnuiți: nāga, protectori ai pământului, spirite locale al căror tărâm se întretaie cu al nostru. A tulbura pământul înseamnă a acționa din ignoranță; a o face cu ceremonie potrivită înseamnă a invita armonia, a așeza o temelie bună chiar din primul moment al proiectului.

Ceremonia de Inaugurare a Pământului există, astfel, pentru a îndeplini trei lucruri: a cere permisiunea celor care sălășluiesc în pământ; a purifica și a binecuvânta locul, și a stabili fundația spirituală pe care se va înălța Stupa. Totul trebuie făcut cu grijă, pentru că semințele plantate în acele ore reverberează prin întreaga viață a obiectului sacru.

Ceremoniile

Ofrande înaintea plăcii lui Guru Rinpoche

Ceremoniile s-au deschis cu ofrande puse înaintea plăcii lui Guru Rinpoche – Padmasambhava, marele maestru care a adus Vajrayāna din India în Tibet și ale cărui instrucțiuni privind construirea obiectelor sacre rămân autoritate până în ziua de azi. Guru Rinpoche a fost cel care a dat indicațiileprecise pentru vasele de comori, care a învățat metodele de îmbunare a ființelor pământului, care a expus beneficiile nemăsurate ale ridicării stupelor pentru folosul tuturor ființelor sensibile. Prezența sa, invocată la pragul acestei lucrări, a fost deopotrivă o binecuvântare și o aducere aminte a tradiției în care se înscrie ceremonia. Și pentru mine, prezența sa are o semnificație personală profundă.

Gektor: izgonirea obstacolelor

Un gektor; torme rituale făcute din tsampa și unt, modelate după specificații precise; acestea au fost oferite ca parte a ceremoniei de îndepărtare a obstacolelor.

Ritualul gektor este străvechi și profund semnificativ: este oferit forțelor perturbatoare, influențelor nefaste și ființelor care altfel ar putea interfera cu puritatea lucrării, rugându-le să se retragă, sau să accepte ofranda și să își retragă opoziția. Este un act de generozitate chiar și față de forțele adverse; obstacolele nu sunt… izgonite, ci abordate; ființele nu sunt… expulzate, ci primesc ceva în schimbul cooperării lor. Pacificate.

Ofrande pentru spiritele locale

Spiritele locale: protectorii pământului și stăpânii acestui colț anume al Bucureștiului; ele sunt ființele al căror tărâm îl pătrundem de fiecare dată când săpăm pământul; permisiunea lor nu este… presupusă, ci trebuie cerută cu respect. Această parte a ceremoniei este,conform tradiției FPMT, esențială pentru succesul și auspiciozitatea întregului demers.

Un proiect început fără această recunoaștere riscă obstacole la fiecare pas următor; un proiect început cu aceste ofrande… intră în lume cu cooperarea lumii nevăzute, nu cu rezistența ei.

Ofrande pentru Nāga

Un set separat de ofrande a fost dedicat nāgașilo – ființele apei, ale pământului și ale tărâmurilor subterane, care au o influență deosebită asupra echilibrului mediului, sănătății și fertilității pământului. Nāgașii sunt sensibili și trebuie doar rar tulburați; sunt, deopotrivă, capabili de o binecuvântare extraordinară atunci când sunt cinstiți cum se cuvine.

În cosmologia buddhistă tibetană, împăcarea nāgașilor nu este periferică unui proiect de construcție; este centrală acestuia, mai cu seamă atunci când pământul va fi deschis și un obiect permanent va fi așezat în el. Ofranda către nāga la Consacrarea Pământului a fost un act de recunoaștere: știm că sunteți aici; venim cu respect; ceea ce construim, construim și pentru folosul vostru.

Stabilirea locului vasului Nāga

Unul dintre cele mai importante acte rituale ale ceremoniei a fost stabilirea formală a locului exact în care vasul nāga va fi îngropat sub fundația Stupei.

Vasul de comori este o tradiție care se trage direct din instrucțiunile terma ale lui Guru Rinpoche. Un vas pregătit și consacrat conform acestor instrucțiuni, umplut cu substanțe sacre; cristale ce susțin esența vitală a tărâmului Nāga, medicamente prețioase, mantre și materiale consacrate; este îngropat în inima fundației, nu doar ca ofrandă, ci ca obiect viu de binecuvântare continuă. Așezat în pământ, el își răspândește efectele în exterior și în profunzime, armonizând mediul, pacificând dezechilibrele și stabilind relația stupei cu tărâmul de dedesubt. Ne-a fost oferit din Nepal; suntem profund recunoscători binefăcătorului care a dorit să rămână anonim.

Prin marcarea și stabilirea formală a acestui loc în timpul Consacrării Pământului, ceremonia a recunoscut ceva important: stupa nu începe la nivelul solului. Ea începe sub pământ, în întuneric, cu o ofrandă către cei a căror lume nu o vom vedea niciodată.

Prezența lui Geshe Thubten Sherab

Toate acestea au fost conduse de Geshe Thubten Sherab, a cărui prezență a făcut posibilă ceremonia în sensul ei deplin. În tradiția buddhistă tibetană, un proiect de Stupa necesită implicarea și îndrumarea unui învățător calificat; ritualurile de consacrare și binecuvântare a locului nu pot fi îndeplinite fără autoritatea spirituală și transmisia pe care le poartă un Lama realizat. Geshe-la a condus fiecare element al ceremoniei cu căldură și precizie, asigurându-se că fiecare act a fost îndeplinit… exact așa cum trebuie.

Bunătatea sa a fost ea însăși o învățătură: așa se face lucrarea Dharmei; cu grijă, cu generozitate… fără grabă.

Ce urmează

Ceremonia de Consacrare s-a încheiat. Pământul a fost întrebat; permisiunea a fost dată; lumii nevăzute i-a fost oferit ce i se datora. Locul vasului Nāga este stabilit. Semințele Meritului nemăsurat au fost plantate.

Ce urmează este asamblarea tuturor părților; munca lentă, răbdătoare și plină de bucurie de a construi o stupă pentru orașul București – prima stupă FPMT care se va înălța vreodată în capitala României. Corpul Stupei, deja turnat la Mănăstirea Nalanda de către neprețuitul nostru Profesor, Ven. Tenzin Gendun, a fost deja umplut cu imagini sacre, mantre și relicve conform indicațiilor precise ale lui Lama Zopa Rinpoche, și a fost consacrat; așteaptă să fie expediat, dar și-a început deja lucrarea; lucrarea pe care orice Stupă o îndeplinește prin simplul fapt de a exista: plantând semințele eliberării în mințile tuturor celor care o privesc, o circumambulează, se gândesc la ea, sau pur și simplu trec pe lângă ea.

Așa a învățat Padmasambhava: Toți cei care depun efort cu trupul, cuvântul și mintea lor pentru Stupă vor avea fiecare binecuvântare a trupului, cuvântului și minții sacre a buddhașilor intrând în trupul, cuvântul și mintea lor.

Pământul a fost spart. Să fie toate auspicioase. 🙏

Cu profundă recunoștință față de Geshe Thubten Sherab, față de toți cei care au participat la cele două zile de ceremonie, și față de toți cei a căror generozitate și aspirație fac posibil acest proiect, semnează:

V. A. Sonam Drölma

Garden of Maitreyaa, București

The Dog of the Buddhas Set Out

Leave a comment

Venerable Josho Adrian (who called himself “The Dog of the Buddhas”) walked over one hundred kilometres on foot, in robes, through the roads, hills and mountains of our country, Romania; and he did it twofold, this time. Two pilgrimages in one. Two seemingly distinct reasons, one and the same heart.

The first pilgrimage was for a friend. The second, for a dog.

He had set out from Bucharest for Cluj with a statue of Kṣitigarbha in his luggage, wrapped with the kind of care only those who have once carried a Buddha in their hands can understand. The statue was meant to reach Silviu, a dear collaborator an FPMT colleague, an old Companion on the road of Dharma, a practitioner since 1995. The original plan had been for Josho to walk the ten kilometres between Cluj and Florești on foot, in robes, as a silent offering. Silviu, however, equally dedicated to his infant daughter’s schedule, proposed something simpler: a meeting at his workplace, in Cluj.

And Venerable Josho went.

🙏

He brought the statue, he brought the offerings from us, his FPMT colleagues (toys, books and some rice and gems from our Mandala); he sat and talked, he performed the service together with him right there, in the office where curious colleagues watched in wonder an Amidaji monk. He gave him advice as a Brother, not as a Saint; he encouraged him to come with the little girl to the stupa at Tranișu, to circumambulate it together. Because Silviu has FAITH, he has devotion to the Buddhas, he has heaps of accumulated merit, I am very sure this friendship will grow and benefit so many other sentient beings!

Silviu, a colleague with such a generous heart, gave him in return gifts only a practitioner can truly treasure: a small statue of Tara, containing Her Mantra and the four Dharmakāya relics; other small statues of Shakyamuni and Padmasambhava; mantras, images, tiny scrolls the size of a palm. And something else: DVDs with the entire Tibetan canon; Kangyur and Tengyur; a treasure Venerable Josho had been seeking for years, so he could place them in the stupa he will be building this year. He received the Vajra Cutter Sutra in a scroll so small it seems impossible an entire teaching on emptiness could have fit there; he received Mani pills; the Dharani Extremely Conquering from Bondage. We rejoice! The gift of Dharma is the supreme gift.

Then the first pilgrimage came to a close.

What followed was something else.

The next day, at six in the morning, Josho set out from Cluj in his robes, with the fifty-litre rucksack strapped to him, with water, with vitamins, with a small statue of green Tara in his pocket. Forty-two kilometres on the first day: the wilderness past Gârbău, the hills he calls “Bardo,” the village of Dumbrava, the E60 expressway with cars flying centimetres past him, the village of Inucu where he stopped with a tired face and an intact smile. The phone wouldn’t charge anymore. The vitamins did their work. At every spring, at every rock, at every place that asked for his attention, he stopped and recited prayers for the beings of that place.

We rejoice!

He met Nepalese and Sri Lankan workers.

Buddhists, far from home; far from any temple; far from any spiritual comfort in their own language. And Venerable Josho, who at his work receives no salary and who at his temple pays for everything from donations, stopped at the side of the road, recited Refuge prayers with them, gave them the contact details for our community, for Ven. Tenzin Gendun, for Ven. Migmar Dragpo Repa, for the stupa. Because the Buddha-Dharma knows no borders, and because a monk who is truly a monk never walks past a thirsty soul without giving water.

He reached his beloved guesthouse in Izvoru Crișului by evening. The Hungarian lady, who loves him the way only mothers learn to love, made him tomato soup and once again pressed a jar of yummy zacuscă into his hand. “The soup of the gods” – that’s what he called it. I told him that since the soup was red, it was perfect for my Kurukulle day; and I began reciting, in my Bucharest, five hundred Kurukulle mantras for him.

The next day, on the road through Sâncraiu and Huedin: offerings received from strangers, a pie from a driver who crossed the road specifically for him, cakes from passers-by, well-wishes from people who had never seen a Buddhist monk eating at the side of the road before.

He reached Tranișu on Saturday. The stupa.

And from there he went down.

That descent he made for the dog Mahakala – Floppy Mahakala – a dog he had known personally, a soul he had loved. Marius, our colleague and FPMT coordinator from Cluj, had told him the grave was nearby, walking distance, but there were no markers. Josho searched. He searched in warm weather, with his bald head burning in the sun, with his battery dying, with no signal. It would have been easy to turn his back and leave.

In the end he found the place.

Josho performed the service there. The whole of it. The Nembutsu Liturgy for the dog Mahakala; many other prayers; a list of people he mentioned by name, one by one, so they would receive the Merit. He even made an offering for me there, at the edge of a place without a name. He visualized the dog clearly, like a friend coming to meet you; and the dog’s friends – the great dogs of the area – passed by without barking. With respect. Animals always recognise the presence of those who have come to love.

He climbed back up to the E60, waved at cars without anyone stopping, sat in the shade at a bus stop near Drăgan and waited. At 16:36 he boarded a bus, dusty, sunburnt, fed up, “rugged” as he himself put it. “I am a dog, the dog of the Buddhas.”

I think it was something more than that.

I think a man who walks one hundred kilometres on foot for a statue he leaves in the hands of a friend, and then again for a dog he can no longer see except with the eyes of his mind, is someone who understands something the rest of us only fumble after. I think this pilgrimage was led by Mahakala himself; that’s what Josho told me at one point, on the road, and I felt the same. I think the blessings of Kṣitigarbha flowed through the hands that held the statue, over Silviu’s house, over his little girl, over everything we see and do not see.

And I think no one ever forgets a dog who loved them.

Thank you, Venerable Josho Adrian; my brother. For the road you walked. For the gifts you received and the gifts you gave. For all the beings who benefited and for those who will yet benefit. For Floppy Mahakala, who was the heart and the destination of this pilgrimage.

The Dog of the Buddhas set out for the glory of all the Buddhas and the welfare of all sentient beings.

And he arrived.